Evenimente gratuite din comunitate

La aceste evenimente au acces gratuit, în ordinea înscrierilor și a locurilor disponibile, copiii care au urmat cursul de Comunicare prin animație. Acesta este biletul de înscriere în comunitate deoarece prin acest curs se pun bazele valorilor comunității.

Lucrul în echipă

Flexibilitate

Creativitate

Proactivitate

Organizare

Evenimentele se organizează lunar, iar detalii despre acestea vor fi trimise prin newsletter părinților copiilor din comunitate.

Ocazional evenimentele vor fi deschise și copiilor din afara comunității, pentru a vedea dacă le place atmosfera și dacă ar vrea să facă parte din aceasta. Detalii despre organizarea lor vor fi trimise prin newsletter. Cu ocazia aceasta, vă invităm să vă abonați la el, dacă nu ați făcut-o încă 🙂

În cadrul atelierelor ne vom concentra pe auto-cunoașterea noastră (valori, legile dezvoltării personale, comunicare și public speaking). Atelierele vor fi organizate pe categorii de vârstă și vor avea o durată între 60 și 90 de minute.

Pentru a stimula motivația extrinsecă și pentru a dinamiza activitățile noastre, vom organiza și concursuri cu premii, iar pentru a invita și părinții, bunicii, prietenii să vadă rezultatele muncii noastre, vom organiza Festivaluri de Animație în care ne vom prezenta creațiile și vom primi recunoașterea și aprecierile invitaților. Bineînteles că ne vom aminti de moment printr-un premiu ce va ajunge, prin curier, la ușa casei.

În funcție de context vom organiza excursii în anumite localități (de unde vom avea mai mulți copii din comunitate) în care vom merge să cercetăm, să descoperim lucruri noi și, mai ales, le vom folosi ca prilej de întâlnire față în față. Aceste excursii dorim să fie gratuite în măsura în care reușim să conectăm comunitatea și cu alți parteneri.

În funcție de oportunitățile perioadei, pot fi seri de jocuri sau chiar vizite la anumite companii pentru a le cunoaște activitatea.

Scopul activităților din comunitate este să ne mențină conectați, să ofere oportunități de dezvoltare și creștere diversificată și să creeze prietenii (copiii și adolescenții de azi vor fi cei care vor putea construi un viitor mai bun pentru noi, prin colaborarea și acțiunea lor înțeleaptă).